Inger printre oameni

Era greu sa treaca neobservata.  Slaba ca un înger de iarna, ea paseste mereu lin si delicat precum o pasare maiastra intr-un tinut de puf. Sunetul vocii ei intrece armonia cea mai fermecatoare pe care o poti intalni vreodata. Pe fata ii zambesc necontenit zorile cele mai frumoase si curate ale diminetii, iar rasuflarea ei are parfumul rozelor si al iasomiei.
In lumina ovala a fruntii si a obrajilor, sprancenele deschid arcul dublu al aripilor de cocor in zori de primavara. Parul negru, des si cret, imprejmuieste compact tamplele si ceafa, umflandu-se tumultos, cu un fel de misunare salbatica si agera, iar ochii de un verde tropical se alungesc atat de mult in coltul genelor spre tample, incat ochii spre care se indreapta ostenesc, ca o crenguta învăluită si coplesita subit de aripile vaste ale unui zbor greu
Atitudinea colegei mele de clasa are ceva oriental primitiv. Parca traiesc doua fiinte in ea. Una care trăia exterior pasionat si copilaros, vorbareata si agresiva, numai clocot si neastampar, iar alta care asculta cu mare bagare de seama ce I se zice, analizand intr-o profunzime de neegalat fiecare detaliu posibil si imposibil

Croaziera pe Sena

Uneori,cand inchid ochii imi amintesc cu mare drag acea plimbare unica cu vaporasul pe Sena, in Paris. Revad fiecare clipa din momentul imbarcarii pana la coborare. Parca a fost chiar ieri,cand m-am dat jos din autocar,cum am ridicat sovaitor din umeri si momentul cand am pus nesigura piciorul in vapor. Am fost intampinata de mii si mii de glasuri, glasuri ce dezvaluiau sentimente de entuziasm, fericire, nerabdare si multe altele. Putin ametita m-am dus sa-mi caut un loc cu privelistea cat de cat mai buna,si cu chiu cu vai, l-am gasit, acolo in colt, in capat de tot cateva locuri libere, care parca ma asteptau, niste scaunele care s-au oferit sa-mi daruiasca cateva ore de cazare, ca sa pot admira din plin scurtul sejur pe Sena.
Motoarele au pornit,inchid ochii si inspir adanc in piept parfumul orasului. Se face liniste, iar un curent lin de aer imi mangaie usor parul. Deschid ochii si privesc soarele cum picteaza formele indraznete ale norilor,raul care straluceste in nuante aprige si turnul Eiffel, care se indeparteaza usor usor,parca vrand sa-mi ureze “croaziera placuta”.

Ne-am indepartat de tarm, déjà simnt sub picioare curentul puternic al raului care ar vrea sa ne mai incetineasca, ca sa ne putem bucura de fiecare clipa,fiecare raza de soare,fiecare sunet,ciripit de pasarele.
Sunt invaluita de o ploaie de culori si sunete de care nu am mai avut parte. In stanga si in dreapta mea sunt monumente si muzee cu o arhitectura specifica orasului, cu atat de multe detalii, atat de bine facute,atat de perfecte. Ele stau acolo,se misca usor prin fata mea si ma implora sa le fac cate o poza. Incerc sa ma ridic,sa le pot vedea mai bine, sa le admir frumusetea, dar… O ameteala ma apuca brusc,mi se inmoaie picioarele, pentru cateva secunde se face intuneric iar eu cad fara putere inapoi pe scaunul meu. Sunt coplesita, e atat de frumos, parca prea frumos ca sa fie adevarat,exact ca intr-un vis…doar ca visul este real.

Soarele incepe sa apuna , asa ca ne lasa in urma sa un orizont plin de culoare, care creeaza o atmosfera care-mi umple sufletul de fericire, parca si un sentiment de implinire. Imi urmaresc in continuare scurtul meu sejur. Mintea imi este goala, linistita. Toate aceste sentimente, de bucurie , libertate, liniste au atins cote dureros de inalte. Cateva lacrimi imi aluneca pe obraz,lacrimi de care nu sunt initial constienta. Ahhh,uite! Peste tot locul sunt sute de turisti de pe malul Senei. Ne intampina,ne fac cu mana si ne saluta. Stergandu-mi lacrimile de pe obraz, le raspund si eu plina cu entuziasm, cu zambetul larg (cat Sena de mare) 

A inceput sa se intunece. Pe cer déjà licaresc stele mici,ca niste tinte de argint,toate in jurul lunii care e atat de rotunda si de stralucitoare. Calatoria mea este la sfarsit, realizez asta, ne intoarcem inapoi. Din departare zaresc turnul Eiffel, luminat de zeci de mi de beculete. Sta acolo si ma asteapta sa vin ca sa ma intrebe cum a fost. Devine tot mai mare din minut in minut, asa ca profit din plin de ultima ocazie ca sa-l mai fotografiez, sa fac niste poze superbe, amintiri pe care le voi pastra tot timpul.
Intr-un tarziu am ajuns,vaporul s-a oprit iau turistii parasesc vaporul, dar eu…incerc sa mai trag putin de timp, sa mai privesc si sa admir putin,si inca un pic. Trag adanc in piept, si , ma ridic si eu. Cu tragere de inima,dar si cu un zambet discret pe buze imi iau ramas bun si ma indrept catre autocar, asteptand cu mare drag urmatoarea ocazie sa revin in acest loc de basm. 

padurea din basme

Vacanţa a zburat ca un stol de rândunele iar toamna în caleaşca ei de frunze moarte a venit ca dintr-un vis indepartat.. Padurea intr-o paleta multicolora asculta melodia suava a frunzelor uscate.Razele palide ale soarelui mangaie ramurile incarcate de culoare si lumina. Vantul lin desprinde usor frunzele ce  stralucesc ca niste monezi de aur,conducandu-le pe covorul multicolor si rece,sub care se adapostesc gazele mici si plapande,amortite de frig. Vin nouri plumburii din care sageteaza ace de greata ce trimit pasarile calatoare in tarile de soare pline. Iar acum toate florile şoptesc întorcându-şi feţele peste iarba ofilita cum nu se mai aud trilurile privighetorilor. Padurea se stinge incet incet sub razele subtiri ale soarelui ascuns sub norii cenusi, asteptand ca intr-o zi indepartata, sa renasca mai frumos ca niciodata,ca o pasare phoenix din propria-I cenusa.

Cine sunt eu

O intrebare existentiala care apare inevitabil cel putin o data in mintea oricarui om se contureaza catre cine este persoana sa. Evident…un raspuns scurt si rapid pe care il putem oferi ar fi sa ne spunem pur si simplu numele. Totusi acesta parca nu raspunde in totalitate la intrebarea “ cine sunt eu?” . Sunt o multitudine de alte detalii care ne caracterizeaza si  diferentiaza de ceilalti ca fiinte umane. Fiecare dintre noi este unic si special, asadar, ramanem inca nedumeriti cu intrebarea: “ cine sunt eu?”.

Ma simt ca un pui de randunica care urmeaza sa isi i-a zborul, calauzita fiind doar de experientele avute si de principiile sale. porneste optimista catre necunoscutul promitator al zilei de maine in cautarea identitatii ei si a implinirii spirituale.Randunica cea voioasa din inaltul cerului se va lasa purtata pe aripile vantului. O sa intalneasca in calatoria ei alte pasari care vor incerca sa o opreasca din drum si sa se foloseasca de naivitatea ei. Ea va trebui sa isi consolideze un caracter puternic pentru a nu se lasa pacalita si sa caute maretia, dar cu cat o sa avanseze mai mult, cu atat parerile celorlalte pasari vor deveni mai descurajatoare. Ii vor spune ca e doar un simplu pui de pasare si nu trebuie sa zboare cu atata incapatanare catre necunoscut. In cele din urma, inevitabil o sa se opreasca putin si din zborul sau, dar, o sa-si aminteasca din nou de intrebarea parca fara de raspuns iar curiozitatea nemarginita o va indruma sa se lase din nou purtata de vant sub mangaierea razelor plapande ale soarelui.

Desi nu o sa ajunga intr-un loc anume, calatoria ei o sa i-a sfarsit in momentul cand va realiza ca ea este gandurile si valorile pe care le detine. Suma succeselor si esecurilor din viata ei o vor diferentia de restul lumii iar faptele si vorbele ei ii vor ghida drumul. Este ceea ce vrea sa fie si totodata ceea ce vad ceilalti. Este o pasare maiastra, ambitioasa si unica, care o sa dea tot ce ii sta in putinta pentru a se ridica in zborul ei. Abia atunci cand o sa realizeze toate acestea, o sa-si poata raspunde la intrebarea “cine sunt eu?” si apoi, sa se bucure impacata de placerile nevinovate ale vietii.