Croaziera pe Sena

Uneori,cand inchid ochii imi amintesc cu mare drag acea plimbare unica cu vaporasul pe Sena, in Paris. Revad fiecare clipa din momentul imbarcarii pana la coborare. Parca a fost chiar ieri,cand m-am dat jos din autocar,cum am ridicat sovaitor din umeri si momentul cand am pus nesigura piciorul in vapor. Am fost intampinata de mii si mii de glasuri, glasuri ce dezvaluiau sentimente de entuziasm, fericire, nerabdare si multe altele. Putin ametita m-am dus sa-mi caut un loc cu privelistea cat de cat mai buna,si cu chiu cu vai, l-am gasit, acolo in colt, in capat de tot cateva locuri libere, care parca ma asteptau, niste scaunele care s-au oferit sa-mi daruiasca cateva ore de cazare, ca sa pot admira din plin scurtul sejur pe Sena.
Motoarele au pornit,inchid ochii si inspir adanc in piept parfumul orasului. Se face liniste, iar un curent lin de aer imi mangaie usor parul. Deschid ochii si privesc soarele cum picteaza formele indraznete ale norilor,raul care straluceste in nuante aprige si turnul Eiffel, care se indeparteaza usor usor,parca vrand sa-mi ureze “croaziera placuta”.

Ne-am indepartat de tarm, déjà simnt sub picioare curentul puternic al raului care ar vrea sa ne mai incetineasca, ca sa ne putem bucura de fiecare clipa,fiecare raza de soare,fiecare sunet,ciripit de pasarele.
Sunt invaluita de o ploaie de culori si sunete de care nu am mai avut parte. In stanga si in dreapta mea sunt monumente si muzee cu o arhitectura specifica orasului, cu atat de multe detalii, atat de bine facute,atat de perfecte. Ele stau acolo,se misca usor prin fata mea si ma implora sa le fac cate o poza. Incerc sa ma ridic,sa le pot vedea mai bine, sa le admir frumusetea, dar… O ameteala ma apuca brusc,mi se inmoaie picioarele, pentru cateva secunde se face intuneric iar eu cad fara putere inapoi pe scaunul meu. Sunt coplesita, e atat de frumos, parca prea frumos ca sa fie adevarat,exact ca intr-un vis…doar ca visul este real.

Soarele incepe sa apuna , asa ca ne lasa in urma sa un orizont plin de culoare, care creeaza o atmosfera care-mi umple sufletul de fericire, parca si un sentiment de implinire. Imi urmaresc in continuare scurtul meu sejur. Mintea imi este goala, linistita. Toate aceste sentimente, de bucurie , libertate, liniste au atins cote dureros de inalte. Cateva lacrimi imi aluneca pe obraz,lacrimi de care nu sunt initial constienta. Ahhh,uite! Peste tot locul sunt sute de turisti de pe malul Senei. Ne intampina,ne fac cu mana si ne saluta. Stergandu-mi lacrimile de pe obraz, le raspund si eu plina cu entuziasm, cu zambetul larg (cat Sena de mare) 

A inceput sa se intunece. Pe cer déjà licaresc stele mici,ca niste tinte de argint,toate in jurul lunii care e atat de rotunda si de stralucitoare. Calatoria mea este la sfarsit, realizez asta, ne intoarcem inapoi. Din departare zaresc turnul Eiffel, luminat de zeci de mi de beculete. Sta acolo si ma asteapta sa vin ca sa ma intrebe cum a fost. Devine tot mai mare din minut in minut, asa ca profit din plin de ultima ocazie ca sa-l mai fotografiez, sa fac niste poze superbe, amintiri pe care le voi pastra tot timpul.
Intr-un tarziu am ajuns,vaporul s-a oprit iau turistii parasesc vaporul, dar eu…incerc sa mai trag putin de timp, sa mai privesc si sa admir putin,si inca un pic. Trag adanc in piept, si , ma ridic si eu. Cu tragere de inima,dar si cu un zambet discret pe buze imi iau ramas bun si ma indrept catre autocar, asteptand cu mare drag urmatoarea ocazie sa revin in acest loc de basm.